Globalizarea reprezinta un fenomen ce se desfasoara la nivel mondial, care poate fi descris ca o uniune, o legatura puternica intre elementele culturale, economice si sociale ale statelor de pe glob. Fiind facilitata de conditiile de trai, de actiunile oamenilor si de evolutia tehnologica, globalizarea reprezinta un factor de influenta pentru istoria si politica mondiala. Astfel, globalizarea nu numai ca influenteaza demersul lucrurilor de la nivel international, dar are impact si in viata fiecarui om in parte. Exact, globalizarea ne influenteaza multe dintre alegerile pe care le facem in fiecare zi, fara sa ne dam seama. De multe ori se intampla sa iti pui intrebarea „De ce sa imi pese?” sau „Cum ma afecteaza asta pe mine?” iar acelasi lucru se intampla si cand vorbim despre globalizare. Pentru ca este un termen destul de abstract, care face in mare parte referire la ramura economica, sociala si tehnologica si care la prima vedere nu pare sa intervina in viata omului standard. Adevarul? Multe din deciziile pe care le iei zi de zi, de la ceea ce mananci si pana la locul in care vrei sa lucrezi sau planurile pe care le ai pentru vacanta de vara, sunt influentate de procesul numit Globalizare.